04.07.2009 Fallout spiritual.

Resursele erau extrem de putine. Ne pandea moartea prin infometare. Eu si inca doi din “casa” mea am pornit in cautare de alimente, medicamente si orice altceva folositor. Eram pe drumuri in apropierea unui deal acoperit de o padure rara. Toata atmosfera era umpluta cu o lumina de neon galbui. Nu gasisem mai nimic organic, comestibil si se apropia inserarea. Ceva se intamplase cu lumea in care ma aflam si nu intelegeam ce. Cei doi mi-au explicat ca asupra lumii s-a coborat o epidemie spirituala nemaintalnita pana atunci. Niste zgomote ciudate mi-au atras atentia asupra padurii dinspre care coborau pe deal zeci/sute de spirite umane. Amicii mei au injurat printre dinti si au facut cale intoarsa. Se pare ca spiritele gaseau o placere ciudata din a trece prin oameni, desi erau doar niste aparitii fara constiinta. Nu faceau nimic rau… omul nu patea nimic ele doar treceau asa.. prin tine. Cei cu care eram, erau scarbiti de contactul cu fiintele ectoplasmatice. Pentru mine… desi paream conducatorul grupului erau o noutate si vroiam sa experimentez “contactul”. Intre timp, spiritele ajunsesera la cateva zeci de metri de noi. Amicii au zis ca de data asta imi fac hatarul si stau si eu cu mine. Spiritele se apropiau cu o viteza aproximativa cu un mers rapid. Incepeam sa disting mai mult decat contururi, vedeam membre nemiscate care purtau spiritele inspre mine si in cele din urma am distins fatza unei tipe care se apropia de mine. Aparitiile erau gri, fade, aproape ca si cum ar fi fost iesite dintr-un film vechi, alb/negru care avea o luminozitate stricata, redand totul ceva mai alb decat balanta perfecta cu negrul. Parul de lungime medie, brunet, ii era prins la spate intr-o codita astfel incat fatza alba nu era ascunsa sau umbrita de nimic. Avea o tristete aparte, asa cum doar un actor bun, bine machiat poate reda exagerat. Se apropia de mine, fara nicio miscare fizica si aveam impresia ca cineva imi aduce aproape de ochi o fotografie veche. Mi-am intins mainile si am prins-o cumva de umeri, parca ignorand amaterialul din care era facuta. Incercam sa ma uit in ochii ei plecati si am simtit ca ma cuprinde un drag si o mila cum n-am simtit niciodata. Ardeam ca un taciune imens, mocnit si simteam cum ma incarc de o tensiune electrica, atomica provenita de undeva din inima, pompata odata cu sangele inspre toti porii mei. Am explodat – nu fizic ci energetic. Un val care semana cu un ou supersonic a iesit din mine si se indrepta cu o viteza inimaginabila inspre ea. Cu toate ca s-a intamplat extrem de rapid, am reusit sa vad cu incetinitorul cum valul i-a atins mai intai varful nasului s-a mulat pe obraji iar apoi pe sani si ii decojea toata forma ectoplasmatica, gri, lasand in urma culoare vie. E ca si cum supui un mar la o temperatura extrem de mare si pielea ii se increteste si se strange lasand la iveala doar miezul fructului. Si fata a prins viata, si grai. Plangea de fericire si fericirea cea mai mare ii era oferita de posibilitatea de a comunica… se pare ca ei cu asta se hraneau… cu comunicarea cu oamenii in slabele modalitati pe care le aveau la dispozitie, trecand prin noi. Descarcarea aceea de iubire ma facea sa ma simt la randul meu viu, sa uit de lipsurile resurselor si de faptul ca o sa mor in curand de foame. Nu-mi pasa, chiar daca nu constientizam pe deplin minunea pe care am savarsit-o readucand la viata un spirit. Se apia noaptea si eu eram intr-o lume a carei pericole nu le intelegeam. Am luat-o pe tipa pe umar, era slabita si nu se prea putea misca. Era atat de usoara de parca nu primise si masa la loc, odata cu viata. Am dus-o acasa. Ceilalti nu erau prea incantati… pentru ei era doar o gura in plus de hranit, pentru mine era speranta.

In noaptea aceea am fost vizitati. Lumea spiritelor avea nevoie de tipa. Nimic nu avea voie sa rupa balanta… sa schimbe ceva din boala care a lovit lumea. A fost trimis un tip, masiv, chel si cu un ciocan/baros in mana… parca era fierar in evul mediu inainte sa moara. Asta se putea misca pentru ca starnea sentimente… frica in general. Am inceput sa-mi canalizez sentimentele inspre el… constientizand ca pentru a-i putea face rau trebuie sa-l fac real. Si am inceput sa-l urasc cu o otrava in mine pe care nu am cunoscut-o pana atunci. Prindea viata… de la cap in jos si cand era cam la brau, i-am taiat capul cu ceva greu, metalic, dintr-o lovitura, parca de calau experimentat. Dupa cateva momente a aparut iarasi ca spirit. (numai treaz mi-am dat seama constient ca era un cerc vicios. Ii omoram trupul fizic… intra iar in stare de spirit. Dupa alte sentimente, aparea din nou fizic, pana il casapeam iarasi) L-am omorat si a doua oara in acelasi fel ca in prima. Fata, era intr-un colt si vibra din toate moleculele. A iesit din casa si a inceput sa alerge prin gradina, care nu era mai mult decat o adunatura de plante agatatoare uscate. Am ajuns-o din urma si plangea. Ma implora sa o las sa plece. Nu vroia sa ne puna in pericol. Am asigurat-o ca o sa fie ok insa s-a ridicat si a fugit in intuneric.

Eram a doua zi, din nou in cautare de resurse, cu gandul la tipa. Cautam undeva la un strand. Era plin de dulapioare care trebuiau desfacute si eu in loc sa le sparg cu ranga sau cu pistolul cum faceau ceilalti, alegeam sa le desfac cu agrafe pentru ca primeam experienta (Fallout 3 – fara discutie). Am auzit sunet de masina… o chestie extrem de rara de cand se intamplase epidemia spirituala. Am alergat repede si am ajuns pe strada Pietroasa, (strada pe care mi-am trait verile in copilarie) acolo era o salvare plina cu hrana si mai presus de ea, medicamente. Traiam intr-o noua ordine sociala in care, chiar daca erau lipsuri inimaginabile, nimeni nu fura nimic de la nimeni. Eram putini… si incercam sa ne pastram idealurile de oameni, mai presus de animale. Resursele erau finders’ keepers dar cu toate astea supravietuiam impreuna impartind putinul. In fata salvarii, era un wolkswagen negru, decapotat ultima generatie si in el Horia vecinul meu, facand reclama produselor lui, imbracat intr-un costum negru, de salesman de succes in timp ce noi restul eram imbracati in tot felul de ramasite de haine. El facea comert… (lucreaza ca agent de vanzari…) m-am simtit extrem de scarbit la vederea imaginii lui, in comparatie cu cea a familiilor care alergau pe langa masina si salvare, cu mainile intinse. Mi-am intors spatele si m-am trezit.

Probabil o bucata mare din lumea visului astuia mi-a aparut datorita melodiei “This place is haunted” de Devotchka (o formatie ce ma obsedeaza zilele astea – http://www.youtube.com/watch?v=B__P5e5TFEg

Etichete ciudat, oniric, paralel, REM, reverie, vis, Vis lucid